FAPT 2005 Parlament

FAPT: FIZICA - AFACERI - POLITICA - TEHNOLOGIE
MOTIVATIE

Printre toate ştiinţele, Fizica, la nivel internaţional – inclusiv la nivelul ţării noastre - este, cea care de-a lungul timpului a contribuit cel mai mult la creşterea atât a nivelului de civilizaţie a omenirii, cât şi a celui de cultură al oamenilor. În perspectiva integrării României în Uniunea Europeană, dar mai ales având în vedere necesităţile actuale ale economiei ţării noastre şi potenţialul substanţial al Fizicii în acest context, o întâlnire fizicieni-oameni politici-omaeni de afaceri se poate dovedi extrem de interesantă pentru sectorul privat al industriei noastre şi profund utilă pentru economia naţională în totalitatea sa. Practic nu există loc pe Pământ sau moment al vieţii noastre în care Fizica să nu fie prezentă: de la punerea la dispoziţia industriei a tehnologiilor tipice dezvoltate de ea, la aparatura medicală ultramodernă, fără de care chirurgia actuală (în special neurochirurgia) nu se mai poate concepe; de la fenomenalele progrese în tehnologia materialelor, la energetica nucleară şi la speranţele legate de sursele curate de energie ale unui viitor mai apropiat chiar decât ne putem aştepta; de la progresele, inimaginabile acum nu mai mult de 25 de ani în domeniul calculatoarelor şi tehnologiei informaţiei, la domenii noi, considerate la început abstracte, dar devenite fundamentale pentru cele mai neaşteptate aplicaţii în industrie, agricultură şi protecţia mediului înconjurător.

Fizica poate ajuta Învăţământul, prin dotările de laborator pe care i le poate furniza, dar şi prin subiectele pe care i le poate oferi. Şi tot Fizica poate deveni o componentă fundamentală şi de mare eficienţă în problemele Tineretului, de la alternativele pe care le oferă în alegerea unor cariere pe cât de interesante, pe atât de profitabile, cât şi prin contribuţia pe care o poate aduce la împlinirea unuia din marile deziderate ale societăţii româneşti contemporane: acel “brain regain” care ne poate fi, mai ales în această perioadă, de un atât de mare ajutor. În măsura în care aşteptăm recunoaşterea europeană şi în măsura în care societatea europeană a viitorului imediat va fi una “bazată pe cunoaştere”, contribuţia Fizicii se poate dovedi de un interes şi de o utilitate de care, credem noi, ar fi păcat să nu se ţină seama.

Evenimentul din 22 iunie este primul dialog organizat vreodată în ţara noastră între cei trei factori care pot contribui decisiv la trecerea într-o nouă etapă de viaţă şi de dezvoltare a societăţii şi economiei româneşti: fizicenii, care POT îndeplini dezideratele momentului şi POT asigura perspectiva necesară – oamenii de afaceri care POT deveni finanţatorii şi beneficiarii imediaţi ai expertizei, muncii şi rezultatelor acestora – oamenii politici care POT asigura cadrul legal prietenos care să constituie inputul pe care îl aşteptăm cu toţii de atâta vreme.

MISIUNE

Intâlnirea oamenilor politici şi de afaceri cu reprezentanţii fizicii din România a avut două scopuri esenţiale:

  • să schimbe imaginea publică a fizicii si fizicienilor din ipostaza de “mană intinsă” la uşa societatii in aceea de contribuabil important la bunăstarea socio-economică a omenirii. Finanţarea activităţii ştiinţifice trebuie sa fie o prioritate pentru societate, pentru că cercetarea de azi furnizează tehnologia de maine.
  • să conştientizeze factorul politic de nevoia acută de legislatie coerentă şi dedicată pentru cercetarea ştiinţifică. Finanţarea cercetării ştiinţifice nu trebuie să vină exclusiv din banul public, existând un interes real din partea sectorului privat pentru investiţii in ştiinţă si tehnologie. Din acest punct de vedere, Parlamentul României are o oportunitate şi o răspundere deosebită pentru asigurarea cadrului legislativ care să permită finanţarea privată a cercetării: finanţarea prin granturi şi finanţarea de tip “venture capital”.        
Centrul de 
Studii Complexe

Aleea Parva 5
D23B, Ap. 27
Bucharest 061942
Romania
Phone +40-788-353262
Fax : +40-21-7785879

office@complexity.ro

Ultimele modificari:
09/10/08