| Sisteme Complexe |
© 2010 Centrul pentru Studii Complexe. Toate drepturile rezervate.
Complexitatea este, de multe ori, asociată numărului mare de elemente dintr-un sistem. Exemple de
tipul: numărul mare de gene ce alcătuiesc, în biologie, genomul sau numărul mare de specii dintr-o nişă
ecologică… poate fi asociat într-un limbaj liber cuvântului de complex. "O nişa ecologică complexă"! De
multe ori, mărimea, numărul de elemente, indicator al dificultăţii cu care operam cu asemenea sisteme,
este transferată sistemului însuşi, care este considerat a fi complex. Numărul elementelor aflate într un
sistem NU este esenţial în definirea unui SISTEM COMPLEX! Altfel spus, nu putem afirma că o cutie cu
bolduri e complexă deşi, atunci când o deschidem, putem fi impresionaţi de numărul mare de elemente
componente. Putem spune, însă: "ce complex este microprocesorul acesta!" In acest caz, complexitatea nu
este ataşata numărului mare de elemente ci, in special, numărului mare de interacţiuni dintre acestea, ce
pot determina incapacitatea noastră de a le cuprinde sau surprinde formal. Mărimea poate conduce la
atributul COMPLICAT şi nu obligatoriu COMPLEX.
tipul: numărul mare de gene ce alcătuiesc, în biologie, genomul sau numărul mare de specii dintr-o nişă
ecologică… poate fi asociat într-un limbaj liber cuvântului de complex. "O nişa ecologică complexă"! De
multe ori, mărimea, numărul de elemente, indicator al dificultăţii cu care operam cu asemenea sisteme,
este transferată sistemului însuşi, care este considerat a fi complex. Numărul elementelor aflate într un
sistem NU este esenţial în definirea unui SISTEM COMPLEX! Altfel spus, nu putem afirma că o cutie cu
bolduri e complexă deşi, atunci când o deschidem, putem fi impresionaţi de numărul mare de elemente
componente. Putem spune, însă: "ce complex este microprocesorul acesta!" In acest caz, complexitatea nu
este ataşata numărului mare de elemente ci, in special, numărului mare de interacţiuni dintre acestea, ce
pot determina incapacitatea noastră de a le cuprinde sau surprinde formal. Mărimea poate conduce la
atributul COMPLICAT şi nu obligatoriu COMPLEX.
VS.
Uneori, termenul de complexitate este asociat sistemelor pe care nu le putem înţelege în această fază
de cunoaştere. De exemplu: "creierul poate fi prea complex pentru a putea fi înţeles". Sau altă exprimare:
"vom înţelege mai multe despre sistemele haotice atunci când vom depăşi graniţele complexităţii".În aceste
exprimări, complexitatea este asociată ignoranţei de moment, necunoaşterii sau afirmaţiei: nu avem, încă,
date suficiente.
Varietatea speciilor, de exemplu, este o realitate în natură. Această diversitate, dificil de operat
conceptual, este asociată, în limbajul curent, complexităţii. Afirmaţia: Natura este Complexă, este utilizată,
deşi expresia nu spune nimic în plus despre Natură. Un alt exemplu. Se poate spune că: un mamifer este
mai complex decât o bacterie. În acest caz, termenul de complexitate subliniază numărul mare de elemente
diferite ce alcătuiesc întregul studiat şi care ar necesita o tratare individuală, caz în care varietatea este cea
care determină alegerea cuvântului: Complex.
Este interesantă definiţia data de Kolmogorov termenului de complexitate (complexitatea Kolmogorov).
El sugerează că o structură este cu atât mai complexă, cu cât este mai mare numărul de informaţii
necesare pentru descrierea acesteia. Este un exemplu clasic de a considera secvenţa: 01010101010101
simplă deoarece se poate reduce la (01) de 7 ori, iar maximul de complexitate este chiar lungimea şirului,
atunci când secvenţa este aleatoare şi nu se poate identifica o „lege de compresie”. Din acest punct de
vedere, comparaţia cu efectul compresiei de date asupra unui fişier este sugestivă. Se poate spune, în
sens de complexitate Kolmogorov, că un fişier este cu atât mai… complex cu cât efectul unei proceduri de
compresie este mai mic. La limită, maximul de complexitate este pentru cazul în care Zip-ul şi fişierul iniţial
au aceeaşi lungime. In acest caz, complexitatea este asociată aleatorului şi, deci, întâmplării,
nepredictibilităţii.
In concluzie, dificultatea de utilizare a termenului COMPLEX în această nouă ştiinţă a Complexităţii este
legată de ambiguitatea pe care o poate induce acest cuvânt prin diferenţele semnificative de sens asociate.
de cunoaştere. De exemplu: "creierul poate fi prea complex pentru a putea fi înţeles". Sau altă exprimare:
"vom înţelege mai multe despre sistemele haotice atunci când vom depăşi graniţele complexităţii".În aceste
exprimări, complexitatea este asociată ignoranţei de moment, necunoaşterii sau afirmaţiei: nu avem, încă,
date suficiente.
Varietatea speciilor, de exemplu, este o realitate în natură. Această diversitate, dificil de operat
conceptual, este asociată, în limbajul curent, complexităţii. Afirmaţia: Natura este Complexă, este utilizată,
deşi expresia nu spune nimic în plus despre Natură. Un alt exemplu. Se poate spune că: un mamifer este
mai complex decât o bacterie. În acest caz, termenul de complexitate subliniază numărul mare de elemente
diferite ce alcătuiesc întregul studiat şi care ar necesita o tratare individuală, caz în care varietatea este cea
care determină alegerea cuvântului: Complex.
Este interesantă definiţia data de Kolmogorov termenului de complexitate (complexitatea Kolmogorov).
El sugerează că o structură este cu atât mai complexă, cu cât este mai mare numărul de informaţii
necesare pentru descrierea acesteia. Este un exemplu clasic de a considera secvenţa: 01010101010101
simplă deoarece se poate reduce la (01) de 7 ori, iar maximul de complexitate este chiar lungimea şirului,
atunci când secvenţa este aleatoare şi nu se poate identifica o „lege de compresie”. Din acest punct de
vedere, comparaţia cu efectul compresiei de date asupra unui fişier este sugestivă. Se poate spune, în
sens de complexitate Kolmogorov, că un fişier este cu atât mai… complex cu cât efectul unei proceduri de
compresie este mai mic. La limită, maximul de complexitate este pentru cazul în care Zip-ul şi fişierul iniţial
au aceeaşi lungime. In acest caz, complexitatea este asociată aleatorului şi, deci, întâmplării,
nepredictibilităţii.
In concluzie, dificultatea de utilizare a termenului COMPLEX în această nouă ştiinţă a Complexităţii este
legată de ambiguitatea pe care o poate induce acest cuvânt prin diferenţele semnificative de sens asociate.
1993, Waldrop : "un sistem este complex în sensul în care este alcătuit din numeroase părţi (blocuri,
subsisteme, agenţi inteligenţi) care pot interacţiona în forme foarte diferite”… în timp ce Stephen Wolfram
spune: ”se poate spune că elementele componente sunt simple, iar legea lor de interacţiune este de
asemenea simplă. Complexitatea apare datorită numărului mare de asemenea elemente care
interacţionează simultan. Complexitatea apare în organizarea întregului sub presiunea infinitelor combinaţii
în care acestea pot interacţiona”.
1995, Holland: "sarcina dificilă de a defini o teorie a Sistemelor Complexe Adaptive (SCA) constă în
faptul că întregul (SCA) este mai mult decât o simplă sumă de părţi care evoluează. SCA abundă în inter-
relaţii neliniare”
1996, Kauffman: „ un sistem complex poate manifesta proprietăţi ce nu pot fi cu adevărat explicate prin
studiul oricât de amănunţit al elementelor componente. Întregul, într-o manieră complet nestatistică, poate
manifesta proprietăţi emergente, colective, proprietăţi care nu au nici o semnificaţie în cadrul dinamicii
părţilor” Altfel spus, întregul are legi proprii ce izvorăsc din dinamica părţilor şi care se manifestă atâta timp
cât întregul nu este fragmentat pentru o abordare reducţionistă clasică”.
1997, Bar-Yam: ”pentru a înţelege comportarea unui sistem complex trebuie să înţelegem nu numai
evoluţia părţilor ci şi modul în care acestea, interacţionând, generează însuşi întregul”.
1998, Cilliers: „complexitatea nu este localizată undeva la un anumit nivel de structurare al unui sistem.
Deoarece complexitatea este o proprietate născută din interacţiunea părţilor ce îl compun, complexitatea se
manifestă doar la nivelul sistemului însuşi. Nu se află nimic care să surprindă esenţa complexităţii, nici la un
nivel inferior (al părţilor, al sursei) şi nici superior (al unei metastructuri)”.
E. Mitleton-Kelly: “Complexitatea nu este o metodologie, sau un set de instrumente (desi ni le da pe
acestea din urma). In mod sigur ea nu este o moda, o atractie de moment. Stiinta complexitatii produce un
cadru conceptual, un nou mod de a gandi, un nou mod de a privi lumea."
Stephen Hawking: “Cred că noul secol va fi secolul Complexităţii”
Se vede că definiţiile evoluează treptat către a sugera că, pentru a surprinde esenţa complexităţii, nu se
poate utiliza modelul de studiu clasic al ştiinţei care presupune fragmentarea întregului şi studiul părţilor
astfel izolate. Din această perspectivă, ştiinţa complexităţii este, în primul rând, un alt mod de a aborda
raţional Realitatea, un alt mod de a construi o viziune ONTOLOGICĂ a universului pentru a putea surprinde
fenomene neliniare, singularităţi, sinergii, evoluţii.
subsisteme, agenţi inteligenţi) care pot interacţiona în forme foarte diferite”… în timp ce Stephen Wolfram
spune: ”se poate spune că elementele componente sunt simple, iar legea lor de interacţiune este de
asemenea simplă. Complexitatea apare datorită numărului mare de asemenea elemente care
interacţionează simultan. Complexitatea apare în organizarea întregului sub presiunea infinitelor combinaţii
în care acestea pot interacţiona”.
1995, Holland: "sarcina dificilă de a defini o teorie a Sistemelor Complexe Adaptive (SCA) constă în
faptul că întregul (SCA) este mai mult decât o simplă sumă de părţi care evoluează. SCA abundă în inter-
relaţii neliniare”
1996, Kauffman: „ un sistem complex poate manifesta proprietăţi ce nu pot fi cu adevărat explicate prin
studiul oricât de amănunţit al elementelor componente. Întregul, într-o manieră complet nestatistică, poate
manifesta proprietăţi emergente, colective, proprietăţi care nu au nici o semnificaţie în cadrul dinamicii
părţilor” Altfel spus, întregul are legi proprii ce izvorăsc din dinamica părţilor şi care se manifestă atâta timp
cât întregul nu este fragmentat pentru o abordare reducţionistă clasică”.
1997, Bar-Yam: ”pentru a înţelege comportarea unui sistem complex trebuie să înţelegem nu numai
evoluţia părţilor ci şi modul în care acestea, interacţionând, generează însuşi întregul”.
1998, Cilliers: „complexitatea nu este localizată undeva la un anumit nivel de structurare al unui sistem.
Deoarece complexitatea este o proprietate născută din interacţiunea părţilor ce îl compun, complexitatea se
manifestă doar la nivelul sistemului însuşi. Nu se află nimic care să surprindă esenţa complexităţii, nici la un
nivel inferior (al părţilor, al sursei) şi nici superior (al unei metastructuri)”.
E. Mitleton-Kelly: “Complexitatea nu este o metodologie, sau un set de instrumente (desi ni le da pe
acestea din urma). In mod sigur ea nu este o moda, o atractie de moment. Stiinta complexitatii produce un
cadru conceptual, un nou mod de a gandi, un nou mod de a privi lumea."
Stephen Hawking: “Cred că noul secol va fi secolul Complexităţii”
Se vede că definiţiile evoluează treptat către a sugera că, pentru a surprinde esenţa complexităţii, nu se
poate utiliza modelul de studiu clasic al ştiinţei care presupune fragmentarea întregului şi studiul părţilor
astfel izolate. Din această perspectivă, ştiinţa complexităţii este, în primul rând, un alt mod de a aborda
raţional Realitatea, un alt mod de a construi o viziune ONTOLOGICĂ a universului pentru a putea surprinde
fenomene neliniare, singularităţi, sinergii, evoluţii.
[ Site Initial ]
